La 27 martie, artiştii şi publicul din toată lumea celebrează ziua mondială a teatrului. Aniversată în fiecare an , a fost instituită în 1961, de Institutul Internaţional de Teatru (ITI), iar din 1962, a devenit un eveniment anual, organizat de centrele ITI şi comunitatea internaţională de teatru. ITI reprezintă cea mai importantă organizaţie non-guvernamentală din domeniul artistic şi a fost înfiinţată în 1948, la iniţiativa UNESCO.
Pentru marcarea acestei zile sunt organizate diverse manifestări naţionale şi internaţionale de teatru, în cadrul cărora publicul are ocazia să întâlnească artiştii preferaţi. Una dintre cele mai importante dintre acestea este transmiterea mesajului tradiţional internaţional. În fiecare an, o personalitate recunoscută la nivel internaţional este invitată să comunice reflecţiile sale asupra celei mai vechi forme artistice, teatrul. Mesajul, tradus în peste 50 de limbi, este citit spectatorilor înaintea reprezentaţiilor din seara zilei de 27 martie, este publicat în ziare şi reviste, difuzat la radio şi televiziune. Primul mesaj de Ziua mondială a teatrului a fost scris în 1962, de Jean Cocteau.
In toată lumea sectorul cultural a fost lovit cu brutalitate de epidemia de coronavirus, dar în acelaşi timp niciodată publicul nu a avut un acces mai mare la o mai mare diversitate de spectacole prin intermediul Internetului. Într-un moment dificil, când impactul pandemiei asupra populaţiei poate avea efecte psihologice nedorite, ACTORUL (scris cu majuscule) oferă oxigen mental şi cultural, menţine speranţa, întreţine reflecţia în jurul a ceea ce ni se întîmplă şi prelungeşte eforturile tuturor pentru ca educaţia copiilor şi a tinerilor să nu fie întreruptă.
În această perioadă spectacolele pentru copii, de exemplu, sunt de o importanţă capitală pentru ca familiile să poată ieşi fără sechele din încercarea pandemiei. Probabil că asistăm, în contextul acestei epidemii, la multe mutaţii sociale şi culturale, şi nu este exclus ca unele iniţiative de mare succes din aceste zile să se
prelungească şi după ce va fi învins virusul, şi să inspire politicile culturale în viitor, în sensul unui acces cît mai mare al populaţiei, şi gratuit pentru unele categorii de public, la cultură.
Mesajul din acest an, 2021, este dat de Helen MIRREN (Versiunea română de Ozana Oancea):
„Au fost timpuri atât de dificile pentru reprezentațiile cu public și mulți artiști, tehnicieni, artizani le-au înfruntat din interiorul acestei profesii, marcate deja de sentimentul de nesiguranță. Poate că tocmai această perenă stare de insecuritate i-a făcut mai apți să supraviețuiască acestei pandemii cu inteligență și curaj. În aceste circumstanțe noi, mulțumită în mare măsură internetului, imaginația lor s-a tradus deja în moduri de comunicare inventive, amuzante și emoționante. De când au apărut pe lume, ființele umane și-au spus unele altora povești. Frumoasa cultură a teatrului va rămâne vie atâta timp cât vom exista. Imboldul creator al scriitorilor, designerilor, dansatorilor, cântăreților, actorilor, muzicienilor, regizorilor nu va fi niciodată înăbușit și va reînflori curând, cu o nouă energie și cu un nou mod de înțelegere a lumii în care trăim cu toții. Abia aștept!”
Actorul Ion CARAMITRU – Președinte UNITER / Centrul Român ITI, vine cu un mesaj emoționant și motivațional: “Teatrul văzut din cușca de sufleur. De-a lungul istoriei universale a Teatrului s-au mai petrecut evenimente care l-au trimis în adormire: epidemii, pandemii, războaie, guverne de un bigotism aparte, dictatori. Dacă stau să mă gândesc, de cele mai multe ori aceste sincope nu l-au îngenunchiat, ci l-au întărit, i-au dat motive în plus de a supraviețui ca, apoi, să reapară mai viu și mai puternic. Prizonier al conjuncturii, Teatrul evadează de sub escortă și-și găsește libertatea în respectul față de cuvânt și dragostea față de public.
Unde trebuie căutat teatrul când este interzis? Ce se întâmplă cu el când e părăsit? Cine-l conservă în așteptarea unor vremuri mai bune? Nu cumva beneficiarii școlii de interpretare, purtători de haine vii ai personajelor etalon? Nu actorii? Nu speranța lor de a fi urmăriți? Vânați sau adulați? Rezervați sau protestatari? Intrați pe scena goală și deschideți cușca de sufleur. Textul e acolo. Șoapta e în așteptare. Discursul incendiar. Mai lipsește un amnar și voința de a pune capăt nepăsării. Teatrul oferă lecții de dicțiune, de atitudine, de respect față de rostire, de civilizație. In fapt, ceea ce încerc să spun aici este un apel la calm, la studiu, la răbdare. Aveți încredere în noi, oamenii de teatru care, alături de un public credincios, asigurăm permanența unei insule a libertății, a unui altar laic al cunoașterii de sine. La Mulți Ani, cu sănătate!“
La mulți ani și Doamne Ajută, spun și eu! – Hari Gromoșteanu – Actor
