Ideea acestei zile a fost lansată de scriitorul francez Phil Marso, în 6 februarie 2001, dorind să extindă astfel dezbaterea lansată în romanul său umoristic „Tueur de portable sans mobile apparent” (Asasinul de portabile fără mobil aparent), publicat în 1999, primul thriller care are drept personaj principal telefonul mobil.
Romanul poliţist spune cu umor povestea telefonului mobil devenit un adevărat înger al comunicării care ne supravegheză permanenţ dar e ameninţat de un asasin invizibil, şi se întreabă cum de a ajuns acest dispozitiv de comunicare să ne modifice total comportamentul şi să bulverseze toate codurile sociale. Scriitorul Phil Marso afirma că nu a fost niciodată împotriva telefonului mobil, deşi nu îl folosea.
Ziua de 6 februarie a fost aleasă deoarece în calendarul catolic este sărbătorită ziua Sfântului Gaston, nume care apare într-un popular cântec francez din anul 1970, în interpretarea lui Nino Ferrer: ”Gaston, sună telefonul, dar, ca întotdeauna, nimeni nu ridică receptorul”.
Zilele mondiale fără telefon mobil au fost marcate prima dată la 6 februarie 2001 şi din anul 2004 campania a fost extinsă pe perioada a trei zile 6,7 şi 8 februarie, iar în fiecare an propun o temă specială de reflecţie.
Se estimează că în 2021, numărul utilizatorilor de telefoane mobile va atinge 6,68 miliarde de persoane.
Ce spun studiile
Două treimi dintre utilizatori spun că îşi verifică telefonul, pentru mesaje, alerte sau apeluri, chiar dacă nu-l aud sunând sau vibrând. Aproape o jumătate dintre cei care au telefon mobil dorm cu el lângă paţ pentru că nu vor să piardă nici un apel sau mesaj. Mai mult de o jumătate dintre utilizatorii de Smartphone accează Internetul via mobil.
Trei sferuri dintre adulţii care au un Smartphone spun că îi folosesc aplicaţiile pentru: orientare, coordonarea întâlnirilor, informaţii diverse, dar în special despre locaţii şi trafic, sau în situaţii de urgenţă. Unul din trei posesori spune că nu-şi poate imagina viaţa fără telefonul mobil! La ce servesc de fapt Zilele Mondiale fără telefon mobil? Esenţial este de fapt ca problemele să fie puse în discuţie, iar utilizatorilor li se cere să-şi modereze convorbirile în locurile publice, eventual prin SMS-uri, mai discret.