Pentru că faina, mierea, grăsimile vegetale și animale, ca și ouăle, care pot ține împreună un asemenea amestec, au existat în alimentația omului încă de la începuturile lumii, ideea preparării unui aluat dulce (a unei prăjituri) este foarte veche și a apărut, probabil, în momentul în care nevoile vitale nu mai erau atât de stringente. Pe de altă parte, încă din zorii civilizației, în toate părțile globului, diversele comunități au instituit obiceiul de a oferi zeilor, în cadrul ceremoniilor ritualice, tot ceea ce era mai bun în hrana muritorilor. În Egipt, în Antichitate, oamenii de rând, neputând sacrifica animale pentru zei, din cauza condiției lor modeste, depuneau în temple o prăjitură-ofrandă, căreia îi dădeau, simbolic, forma unui animal.
Din aceeași epocă datează și obiceiul de a prepara prăjituri rustice, pentru momentele care marcau trecerea de la un anotimp la altul, împlinirea unei vârste sau căsătoria. În absența zahărului, gustul dulce și aromele erau date, pe lângă miere, de curmale, smochine, struguri. Nu lipseau nici semințele de mac și de susan. Încă din secolul al IV-lea i.Hr., grecii inventasera multe rețete de prăjituri pe bază de ulei, brânză și făină. Câteva secole mai târziu, Pliniu cel Bătrân, un învățat al antichitățîi romane, nota în scrierile sale că patiserii romani erau foarte pricepuți la pregătirea prăjiturilor, pe care le făceau cu mare drag în vreme de pace.
În Evul Mediu, foarte apreciate erau gofrele din aluat subțire, coapte în forme specifice, pătrate sau hexagonale, garnisite cu miere sau sirop, vândute direct în stradă, de către negustorii ambulanți. În zile de duminică, aceștia își preparau gofrele, în mici cuptoare improvizate, amplasate în prejma mănăstirilor, decorandu-le cu imagini sau înscrisuri pioase, cumpărătorii fiind deosebit de încântați de aceste dulciuri. De altfel, era singura activitate îngăduită duminică, alături de prepararea bucatelor pentru nunți și banchete.
În perioada Renașterii, gusturile s-au mai rafinat și prăjiturile s-au diversificat, cel puțin pe mesele celor bogați, care își permiteau să achiziționeze zahăr din trestie de zahăr, înlocuind, în mare măsură, mierea. La Veneția a înflorit un nou meșteșug, acela al cofetarilor care reușeau să facă din zahăr ars diverse figurine gustoase, preferate la curțile regale, unde erau un semn de bunăstare, ca și prăjiturile (tartele) cu caise și cireșe amare, aromate cu lichioruri. Documentele din vremea respectivă consemnează nu numai calitatea gustului acestor prăjituri, dar și arta iesita din comun a cofetarilor.
În 1735, Vincent La Chapelle, unul dintre cei mai vestiți bucătari francezi ai epocii, angajat al ambasadorului britanic de la Paris, într-o carte intitulată “Bucătăria modernă”, scrisă inițial în engleză, în trei volume, tradusă ulterior, la Amsterdam, în franceză, propune nenumărate rețete de prăjituri, dovedind o extraordinară imaginație culinară, printre acestea aflându-se, ca noutate, plăcinta în mai multe straturi, crema de fistic, fursecurile crocante. Încep să fie de “bon ton”, crema chantilly, din gălbenușuri, făină, zahăr, lapte, precum și înghețată sau folosirea, în creme, a petalelor de flori (violete și jasmine).
În secolul al XIX-lea, cofetării se lansează în cele mai îndrăznețe “arhitecturi” ale prăjiturilor, în formă de castele, temple, trofee militare, fântâni arteziene (simulând apă cu “jeturi” de zahăr ars), alternând două-trei culori, în pofida faptului că totul se executa manual și cerea multă răbdare și timp. Mai mult, inexistența mijloacelor care să permită păstrarea la rece a prăjiturilor îi obliga pe cofetari să inventeze rețete adecvate pentru vară și pentru iarnă, întâmplându-se totuși frecvent intoxicații, în special din pricina ouălor. În paralel, zahărul devine mult mai accesibil, ca preț, și materiile prime, în general, sunt de mult mai bună calitate. Biscuiții și pișcoturile în formă de litere, de flori sunt frumos ambalate și puse în vânzare în cutii delicate din metal.În anii 1900, la mare căutare erau prăjiturile cu cremă de ciocolată. Pe la jumătatea secolului al XX-lea, spre bucuria copiilor, multe prăjituri erau decorate cu personajele lui Walt Disney, făcute din ciocolată sau din frișcă. Frigiderele, vitrinele frigorifice, mixerele, cuptoarele electrice, ambalajele din plastic, aluminiu, celofan au făcut ca totul să devină mai ușor și mai igienic.
În prezent, inventivitatea cofetarilor pare că nu are limite. Interesul pentru specialitățile din ciocolată rămâne constant, în paralel constatându-se însă o tendință de întoarcere spre rețetele tradiționale, cu miere, rubarbă, fructe etc. În Germania, prăjituri specifice sunt, de exemplu, “Tortul Pădurea Neagră”, cu ciocolată, frișcă și cireșe, sau “Tortul bavarez” (straturi de cozonac și de ciocolată). Pentru francezi, reprezentative sunt “Croquembouche”, cu caramel, ciocolată și migdale, “Mille-feuille” (prăjitură “Napoleon”), cu mai multe straturi de aluat și cremă de vanilie. Vienezii sunt renumiți prin “Sachertorte”, pregătit, pentru prima dată, în 1832, pentru prințul Wenzel.
Suedezii se recomandă prin “Kladdkaka”, prăjitura cu crema de ciocolată, și prin “Prinsesstarta” (cu straturi succesive de blat de cozonac și frișcă), norvegienii prin “Kransekake”, cu migdale, danezii, prin checul marmorat, spaniolii, prin “Mantecada” (din făină, unt, zahăr), italienii, prin “Tiramisu”, “Pampepato”, tort cu nucă, migdale, scorțișoară, cacao, și “Panettone” (chec cu stafide), australienii, cu “Lamington”, presărat cu nuca de cocoș. Battenberg-ul este prăjitura preferată a britanicilor. Este făcută în două culori, roz și galben, din mai multe straturi de aluat, între care se pun crema/gem și caise, este acoperită cu marțipan și este potrivită pentru “five a clock”. A fost preparată pentru prima dată, în 1884, la nunta prințesei de Hessee, nepoata reginei Victoria. Pe locuri fruntașe se află și tarta Bakewell, cu crema de vanilie, zmeură, cireșe glasate, lămâie. Extravaganțe există și în acest domeniu, în topul celor mai scumpe prăjituri din lume aflându-se, de exemplu, torturi în valoare de 30 – 80 de mii de dolari, printre acestea aflându-se și cel preparat pentru nunta prințului William cu Kate Middleton, care a costat 78 de mii de dolari.
