Îndrăgitul actor Florin Piersic împlinește pe 27 ianuarie, venerabila vârstă de 85 de ani. De obicei, el și-a sărbătorit ziua de naștere acolo unde s-a simțit cel mai bine, pe scenă. În acest an nu va putea repeta gestul din cauza pandemiei.
“Şi dacă nu ne vom vedea faţă în faţă, fie pe scenă, fie pe micul ecran, asta nu înseamnă că vă iubesc mai puţin. Anul ăsta este anul Vărsătorului, aşa că sunt convins că ne aşteaptă lucruri minunate, numai să trecem odată de perioada asta nefericită. Vă rog să aveţi grijă de voi şi de cei din jurul vostru. Fiţi buni unii cu alţii şi la anul, facem o sărbătorire şi pentru 85 şi pentru 86 la un loc! E o promisiune! Vă pup cu dragoste!”, scrie Florin Piersic.
Florin Piersic, unul dintre cei mai iubiţi actori români, s-a născut la 27 ianuarie 1936, la Cluj. A absolvit Liceul de băieţi nr. 3 din Cluj, apoi Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, promoţia 1957. Celebritatea şi popularitatea actorului nu se datorează doar rolurilor sale de pe scenă, ci şi celor interpretate în cinematografie. Florin Piersic are o bogată activitate în filmul românesc, jucând în peste 55 de pelicule.
Rolurile sale celebre din filme rămân cele de haiduci – Anghel Şaptecai sau Grigore Pintea. Dar, poate cel mai cunoscut şi îndrăgit rol, cu care se identifică în conştiinţa publicului, este Mărgelatu. Acel personajul cu pălărie şi mantie neagră, purtând o armă cu opt ţevi scurte şi având în mână o „pălărie” de floarea-soarelui din care mănâncă seminţe. Florin Piersic a apărut în numeroase emisiuni de divertisment, atât la radio, cât şi la televiziune. La mulți ani, Florin Piersic! Te respect și te admir și mă bucur că exiști și să știi că ești in model pentru noi, actorii tineri!
La mulți ani dragă Florin,îți urez multă sănătate, bucurii cât mai multe,să ne înveseleşti şi să ne trăieşti cât mai mult.Sunt născută la Botoşani şi trăiesc în Elveția,te ador!