Sunt zile în care ne petrecem în maşină mai mult timp decât ne-am dori, aşa că este important să avem la îndemână cât mai multe dintre obiectele care ne-ar putea ajuta să facem faţă oricărei situaţii neprevăzute. Indiferent că îţi foloseşti maşina doar ca să mergi la serviciu şi la cumpărături, fie că este mijlocul de transport preferat pentru vacanţe, iată o listă cu cinci obiecte pe care ar trebui să le ai mereu în portbagaj sau în torpedou.
1. Trusa de prim-ajutor! Probabil ştii deja că este obligatoriu să ai în maşină o trusă de prim-ajutor, dar, de asemenea, este important să te verifici că anumite produse din ea nu sunt expirate. Verifică din când în când că trusa din maşina ta este în regulă şi poţi adăuga chiar şi alte produse care nu sunt obligatorii, dar care răspund nevoilor tale şi ale familiei tale. De exemplu, medicamente împotriva alergiilor sau un spray inhalator.
2. Lanternă! În cazul unei situații neprevăzute grave, o lanternă se poate dovedi foarte utilă. Nu ocupă foarte mult spaţiu, aşa că este mai bine să o ai cu tine decât să regreţi că nu ai fost prevăzător. Ca să nu îţi faci griji cu privire la schimbarea bateriilor, poţi alege o lanternă cu dinam.
3. Umbrelă! Unul dintre cele mai utile obiecte pe care le poţi pune în portbagaj este umbrela. Având-o în maşină, nu trebuie să-ţi mai faci griji să o iei cu tine când pleci de acasă şi nici nu vei fi prins nepregătit în cazul unei schimbări rapide a condiţiilor meteo.
4. Produse de curăţat! Ţinând cont de actuala situaţie sanitară este importantă să ai o maşină curată şi uşor de igienizat, dar înainte de acest pas, trebuie să te asiguri că maşina este curată. Aşadar, pune în portbagaj câteva cârpe şi o soluţie de curățat care te va ajuta în acest sens. In interiorul mașinii, pune undeva, la îndemână și un dezinfectant pentru mâini.
5. Saci de gunoi! O rolă de saci de gunoi ar putea să fie mai utilă decât pare. În primul rând, te ajută să strângi şi să scapi de diferite resturi care se adună în maşină, iar în al doilea rând, poţi folosi sacii de gunoi atunci când transporţi obiecte sau produse care îţi pot face mizerie în portbagaj, cum ar fi ghivecele cu flori sau sacii cu cartofi. În ultimul rând, dar nu în cele din urmă, sacii de gunoi pot fi utili pentru a pune încălţăminte sau echipamente murdare, după o plimbare în aer liber sau un picnic.